Manastirea Teghea


Du-te la cuprins

Despre suferinta

Cuvinte Mântuitoare > Cuvinte Mântuitoare

Despre suferinta

Suferinta în lume este de doua feluri: suferinta trupeasca si suferinta morala, adica sufleteasca, precum: mustrarea de constiinta, întristarea, deznadejdea, îndoiala , mânia , ura etc. Suferintele omenesti se pot împarti înca în doua parti: unele spre îndreptarea si lamurirea celor buni si altele spre pedeapsa si arvunirea osândei vesnice a celor rai (Calauza predicatorului de Dr. C. Chiricescu si Pr. C. Nazarie, pag. 291-293).

Zice dreptul Iov: Omul este nascut pentru suferinta (Iov 5, 7).
Iar Sfântul Pavel zice ca toata faptura este în suferinta (Romani 8, 22).
Suferintele din lume sunt urmari ale pacatului (Iov 4, 8; Psalm 7, 14-16; Pilde 22, 8; Ieremia 4, 18).
Suferintele sunt pedepse pentru pacate (Levitic 26, 24 - 28; II Regi 7, 14), dar de vom primi toate suferintele cu rabdare si multumire, ne vor aduce mare folos duhovnicesc spre mântuirea sufletului.

În general, vedem ca, înmultindu-se pacatele si rautatile în lume, se înmultesc suferintele, adica foametea, cutremurele, razboiul, bolile de tot felul si moartea. Grija noastra, a crestinilor, este sa parasim pacatele, sa ne împacam mereu cu Dumnezeu si sa avem frica de Dumnezeu, smerenie si rabdare si atunci toate suferintele noastre se vor împutina si ne vor fi de mare folos spre mântuire.

Scopul suferintei pentru crestini este unul singur: ispasirea pacatelor pe pamânt prin tot felul de boli, necazuri si dureri, spre curatirea si mântuirea sufletului. Pentru cei rai care nu voiesc sa se îndrepte, sa se pocaiasca, suferinta de pe pamânt ramâne ca o arvuna a suferintelor a celor vesnice. Iar pentru cei ce primesc suferinta cu rabdare si cu multumire de la Dumnezeu si se întorc la pocainta, suferinta de orice fel ar fi, este cea mai buna cale de îndreptare si ispasire a pacatelor, izbavindu-i prin aceasta de chinurile vesnice.

Noi vedem ca cei ce sufera mai mult pe pamânt, sunt mai împacati cu constiinta, mai buni, mai smeriti, mai tari în ispite, mai aproape de Dumnezeu si se mântuiesc mai usor, precum dreptul Iov, saracul Lazar, Sfiinti Apostoli, Mucenicii, cuviosii, si atâtia altii. Iar cei ce traiesc bine, sunt sanatosi, au averi si tot ce isi doresc pe pamânt; fiind de obicei slabi în credinta, nemilostivi, tirani, lacomi, egoisti, se tem de moarte si mor în pacate grele, spre osânda vesnica.

Suferinta este rânduita de sus spre mântuire, spre ispitire, spre iertarea pacatelor si spre crestere duhovniceasca, numai daca o primim cu multumire, ca din mâna lui Dumnezeu precum spune prorocul David: Toiagul Tau si varga Ta, acestea m-au mângâiat (Psalm 22,5). Deci, toiagul si varga suferintei, pe cei buni si credinciosi îi mângâie, îi sporeste în fapte bune, îi curateste de pacate si-i învredniceste de mai mare cununa si rasplata în cer. Iar pentru cei rai, toiagul suferintei este chemarea la pocainta, este pedeapsa peste pedeapsa si frâu în gura, pentru ca nu voiesc sa se apropie de Domnul (Psalm 31,10).

Boala, nedreptatea, ocara, saracia si orice fel de suferinte pe pamânt trebuie sa le rabdam având credinta ca suferinta, de orice fel ar fi ea, ne este rânduita de Dumnezeu, Tatal Nostru Cel Ceresc, spre mântuire, iar nu spre osânda vesnica. Apoi trebuie sa primim suferinta cu rabdare si cu multumire. Iar rabdarea noastra trebuie sa fie însotita de cuviosie si de înfrânare (II Petru 1,2-7); sa fie însotita de bucurie (Coloseni 1,11) si nadejde.

Rabdarea în suferinta sporeste în noi prin rugaciune, prin spovedanie, si prin Sfânta Împartasanie; prin citirea cartilor sfinte, prin cugetarea la patimile Domnului nostru Isus Hristos si ale tuturor sfintilor Lui; prin cercetarea celor ce sunt în suferinte mai grele decât ale noastre si prin cugetarea la fericirea vesnica în rai. Pentru ca alta cale spre mântuire nu este decât numai prin cruce, prin suferinta, prin rabdare si prin jertfa precum spune Mântuitorul: Intru rabdarea voastra veti dobândi sufletele voastre (Luca 21,19). Cel ce va rabda pâna la sfârsit, acela se va mântui (Matei 24,13).

Sfântul Ioan Gura de Aur spunea ca: darul de a suferi este mai mare decât darul de a învia mortii, pentru ca facând cineva minuni, Îi ramâne dator lui Dumnezeu, pe când daca cineva sufera, acestuia Dumnezeu îi ramâne dator.


În Sfânta Scriptura ni se explica din ce pricina sufera copiii cei nevinovati si ale cui pacate le ispasesc ei. Citim la Iesire: Dumnezeu este râvnitor. El rasplateste pacatele parintilor în fii lor pâna la al treilea si chiar al patrulea neam (Iesire 20,5). Si iarasi: Dumnezeu aduce faradelegile parintilor peste fii si peste fii fiilor lor, pâna la al treilea si al patrulea neam (Iesire 34,7; Deuteronom 5,9; Psalm 36,289). Marele Prooroc Ieremia zice: Tu arati mila la mii si pentru faradelegile parintilor rasplatesti în sânul copiilor lor dupa ei (Ieremia 32,18; Numerii 14,18; Iov 5,4;21,19).

Asadar, din aceste marturii ale Sfintei Scripturi se poate întelege destul de clar din ce pricina sufera unii copii nevinovati si ale cui pacate ispasesc ei. Copiii acestia nu sunt opriti de la mântuire ba chiar ei ajuta la mântuire si pe parintii lor daca acestia (parintii) se pocaiesc în pacatele lor. Acesti copii se învrednicesc de mari cununi de la Dumnezeu daca îsi duc crucea cu dragoste si fac voia lui Dumnezeu.

Biserica vindeca si alina suferintele oamenilor prin tot felul de rugaciuni catre Prea Bunul Dumnezeu (Deuteronom 4,29; II Paralipomena 7, 13, 16; Psalm 49, 15-16; Isaia 19,21; Iacob 5, 14). Biserica a rânduit diferite rugaciuni pentru alinarea suferintei. Cea mai importanta rugaciune si slujba pentru cei bolnavi este Taina Sfântului Maslu, precum si diferite molifte pentru dobândirea sanatatii. Dar toate acestea sunt de folos la cei care se spovedesc.

Crestinul are o mare datorie fata de cei în suferinta, ca sa-i ajute atât prin mijloace materiale, precum: îmbracaminte, hrana, îngrijire, bani etc., cât si prin mijloace spirituale, precum: rugaciunea, îmbarbatare prin cuvinte duhovnicesti, compatimire, mângâiere etc., asa cum ne învata Sfântul apostol Pavel, care zice: Bucurati-va cu cei care se bucura si plângeti cu cei care plâng (Romani 12,5).

Pomenirile la slujba se fac în virtutea datoriei de a ne ruga unii pentru altii, vii si morti (Matei 18, 19-21). Fiecare crestin în rugaciunile sale particulare are datoria de a se ruga pentru sine, pentru parinti, copii, rude si prieteni (I Tim 5,5).


De foarte mare folos sunt pentru cei vii si pentru adormiti Sfintele Liturghii.

Dintre cei vii, nu pot fi pomeniti la aceasta slujba: pagânii, necredinciosii, apostatii, ereticii (sectantii), schismaticii, cei nebotezati, cei care au pacate împotriva Duhului Sfânt, cei care traiesc în preacurvie (necununati), cei care traiesc în pacate grele si nu se îndreapta, nici nu se spovedesc.

Dintre cei morti nu pot fi pomeniti la Sfânta Liturghie si la alte slujbe, cei care au murit în necredinta, în eres (în secta), în schisma, sinucigasii, femeile care mor facând avort, copiii morti înaintea botezului, copiii avortati, cei care mor din betie si care mor facând pacatul (A se vedea Pidalionul si Pravila bisericeasca de Arhim. Nicodim Sachelarie, ed. 1996).


Cei adormiti care pot fi pomeniti la Sfânta Liturghie se pot pomeni si la Panahizi.

Cei vii care traiesc în pacate si nu pot fi pomeniti la Sfânta Liturghie pot fi pomeniti la: Psaltire, Acatiste si Paraclise pentru întoarcerea lor pe calea cea buna.
Iar cea mai mare slujba pentru cei bolnavi este Taina Sfântului Maslu care le este de folos celor care se spovedesc de toate pacatele.

Dumnezeului nostru, Celui care ne iubeste si ne da ce ne este de folos spre mântuire sa-I dam slava totdeauna, acum si pururea si în vecii vecilor Amin.

Home | Istoric | Despre noi | O zi din viata | Cuvinte Mântuitoare | Evenimente | Galerie Foto-Video | Contact | Harta site


Submeniu:


Inapoi la cuprins | Inapoi la meniul principal